Alexandra Maiakovski

Mi-ai pus cunună de iasomie, înmiresmată și fulgere… eram zeița ploii…
Cerul umed sălășluia în vena mea dreaptă, iar în cea stângă un abur de deșert sălbatic ardea lumina…
Pluteam printre orezării albe, înșelate de verde, pictate cu buzele lucind a fior sălbatic, fecund și moale că prima zăpadă…
De câte ori nu m-am deșirat din cer o dată, cu apa… acvatică și nudă, cu părul ud de atâta răcoare care nu mă putea împământa.
Căci radiau musonii și veneau sute de ploi și averse deghizate în pigment de culoare…
Eram ca o cometă care își adună frunzele pline de lichid, simțeam marea cum mișună în ochii pătrunzători, selenari, gata să cuprindă : incandescent
Cu vene carmin pictate în bolta nesupusă…
Musonii mă cântă… poemele îmi scutură pleoapele calde…
La mine în pupile, eclipsele cântă ca orcile în Arctic.
Îmi e fierbinte nordul și rece sudul…
Și, adorată de aceste contraste, îmi port enigma în pulpa rodie de ocean, cu părul ud și pielea inundată de culoare, ca perla care nu va fi găsită niciodată…